Victorie cu CFR Cluj, calificare istorică la Liberec plus succes în Ghencea. Aceasta a fost săptămâna perfectă pentru Dinamo.
Pentru că au reușit trei victorii foarte importante, Cristi Borcea nu a uitat să le întoarcă serviciul fotbaliștilor. Astfel, imediat după meci, președintele a trimis în vestiar geanta cu prime. După spusele acționarului, conducerea a oferit echivalentul în euro al sumei de 3 miliarde de lei vechi, pe care elevii lui Bonetti i-au împărțit la sfârșitul meciului. Cu buzunarele pline, fotbaliștii au plecat la distracție. La invitația șefilor, toată echipa, împreună cu stafful tehnic, a luat masa în clubul Le Gaga din Herăstrău. Petrecerea a luat sfârșit în jurul orei 1:00, jucătorii fiind nerăbdători să ajungă la familii după ce au stat o săptămână în cantonament.
Locul 13 în istoria derby-urilor
Derby-ul etapei a cincea, Steaua – Dinamo, 0-1, transmis duminică seara de Antena 1, a înregistrat o audiență de 11,9 puncte de rating pe publicul comercial urban (18-49 ani), adică aproximativ 637.000 de telespectatori. Deși așteptările publicului crescuseră după meciul senzațional reușit de Dinamo în Cehia, confruntarea s-a clasat doar pe locul treisprezece în topul audiențelor din toate timpurile. Recordul este deținut de partida Steaua – Dinamo 1-1, transmisă de Pro TV pe 15 septembrie 2002, cu un rating de 19,9 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER